vineri, decembrie 08, 2017

Activităţi de promovare a culturii incluzive


Astăzi 08.12.2017  în comuna Răzeni r. Ialoveni, de către specialiştii Serviciului social Echipa Mobilă, asistenţii sociali comunitari şi cu susţinerea Administraţiei Publice Locale a fost organizat şi petrecut un seminar informativ - educative pentru ingrijitorii persoanelor imobilizate şi cu mobilitate redusă cu tematica: "Condiţiile unei bune calităţi de viaţă pentru persoanele cu disabilităţi".
Scopul de bază al seminarului a fost promovarea Serviciului social Echipa Mobilă  şi altor servicii destinate persoanelor cu disabilităţi în contextul promovării culturii incluzive în comunitate.
În agenda seminarului au fost discutate subiecte legate de: rolul familiei în menţinerea echilibrului psihologic a persoanelor îngrijite, importanţa comunicării în dezvoltarea persoanelor cu disabilităţi, S-au discutat riscurile şi problemele de sănătate cu care se confruntă persoanele cu disabilităţi şi metodele de prevenire a acestora. Foarte solicitată şi binevenită a fost discutarea metodelor de îngrijire a persoanelor imobilizate şi cu mobilitate redusă, terapiile ocupaţionale şi recuperarea persoanelor cu disabilităţi.
În cadrul seminarului au fost implicati asistenţii personali şi lucrătorii sociali din localităţi, îngrijitorii persoanelor imobilizate şi părinţii cu copii cu disabilităţi. Participanţii la seminare au fost deschişi pentru comunicare, au fost receptivi şi au dat dovadă de interes sporit faţă de subiectele propuse.
Spre finele seminarelor participanţilor li sa solicitat opiniile şi sugestii privind tematica propusă. Temele solicitate  adăugător la cele propuse în cadrul seminarelor sunt:
°           Problemele de comunicare ale persoanelor cu disabilităţi şi în etate;
°           Problemele de ordin psiho-emoţional cu care se confruntă persoanele cu disabilităţi şi în etate;
°           Metodele de prevenire a problemelor de ordin psihoemoţional la persoanele ce au la îngrijire persoane cu disabilităţi;
°           Legislaţia RM în susţinerea persoanelor cu disabilităţi şi persoanelor în etate;
Sugestiile şi propunerile oferite de către participanţi în cadrul seminarului urmează a fi considerate în planificarea şi realizarea următoarelor activităţi.











miercuri, decembrie 06, 2017

Să aducem farmecul sărbătorilor de Crăciun şi în casele copiilor cu dizabilităţi

DASPF Ialoveni organizează o campanile de colectare a cadourilor de Crăciun pentru copiii cu dizabilităţi.

Orice familie unde creşte un copil cu dizabilităţi se confruntă cu o mulţime de probleme. Uneori venitul unei asemenea familii este cheltuit pe tratamente costisitoare şi nesfîrşite, iar pentru copiii din aceste familii, un cadou de sărbători de cele mau multe ori este doar un vis.

Rugăm toţi oamenii de bună credinţă să ne ofere sprijinul în realizarea visurilor acestor copii – să simtă şi ei farmecul sărbătorilor de Crăciun.

          Vă aşeptăm la sediul Direcţiei  Asistenţă Socială şi Protecţie a Familiei pe adresa: or.Ialoveni, str. Alexandru cel Bun, nr.33 în biroul  102, 109 cu cadouri, hainute, rechizite sau jucarii pentru a dărui o bucurie de Crăciun unor copii mai trişti ca noi.

Infomaţii suplimentare la tel: 0268 2 73 20, 0268 2 73 07.

Nu pierdeţi  şansa de a dărui un zîmbet unui copil.

Vă rugăm, daca se poate, sa distribuiţi  acest mesaj umanitar şi de pe pagina dumneavoastra  de facebook. Va suntem recunoscatori!

luni, decembrie 04, 2017

Parteneriatul socio-educaţional cu familia în                asistenţa copilului cu dizabilităţi
La 01.12.2017  în satul Cărbuna r. Ialoveni, de către specialiştii Serviciului social Echipa Mobilă în parteneriat cu cadrul didactic a grădiniţei “Scufiţa Roşie” şi cu participarea părinţilor copiilor cu dizabilităţi din cadrul grădiniţei, a fost organizată şi petrecută o Masă rotundă cu genericul "Incliziunea socio-educaţională a copiilor cu dizabilităţi în grădiniţa de copii" .
Obiectivul de bază al activităţii a fost promovarea culturii incluzive şi facilitarea procesului de incluziune a copiilor cu disabilităţi în grădiniţa din localitate.
Au fost discutate importanţa şi oportunităţile parteneriatului socio -educaţional cu familia în procesul de incluziune socială a copilului cu disabilităţi în instituţiile de învăţămint preşcolar. S-au stabilit obiectivele comune (părinţi, grădiniţă, Serviciul social EM) în incluzinea copiilor cu disabilităţi în grădiniţă.
 În procesul activităţii au fost analizate necesităţile de dezvoltare a copiilor şi riscurile cărora sunt supuşi copiii cu disabilităţi ce nu sunt încadraţi în grădiniţă şi familiile lor. Au fost oferite argumente privind importanţa instituirii unei implicări eficiente a  părinţilor în activităţile grădiniţei.
Au fost elaborate strategii,  forme de colaborare şi sprijin reciproc (grădiniţă  - familie – SsEM) în scopul facilitării incluziunii copiilor cu disabilităţi în grădiniţa.
Concluzie: Munca în parteneriat este în avantajul  copilului şi în interesul acestuia şi pentru realizarea parteneriatului cu familia este important ca:
·         Părinţii să fie parte activă la adoptarea deciziilor privitoare  la educarea propriilor  lor;
·         Părinţii să fie priviţi ca participanţi/ parteneri activi ce contribuie real şi valoros la educaţia copiilor;
·         Să se facă schimb reciproc de informaţii utile privitor la copil şi să se valorifice şi utilizeze aceste  informaţii în lucrul cu copilul;
·         Repartizarea corectă  a responsabilităţilor între parteneri.
















miercuri, noiembrie 15, 2017

În parteneriat intervenția timpurie în copilărie este mai uşor realizabilă

 Astăzi 15.11.2017, Direcţia Asistenţă Socială şi Protecţia Familiei Ialoveni reprezentată de către şeful DASPF Maria Tîrgoală şi şeful Serviciului social Echipa Mobilă Nina Balica, a participat la masa rotundă de lansare a proiectului „Advocacy pentru asigurarea finanțării de stat pentru serviciile de intervenție timpurie prestate de CIP „Voinicel” și alte instituții”.
Au fost prezentate relatări privind rezultatele și perspectivele în dezvoltarea serviciilor de intervenție timpurie în copilărie (ITC) la nivel național. S-a evidenţiat semnificaţia consolidării eforturilor prestatorilor de servicii de intervenție timpurie, identificarea și fortificarea partenerilor din raioanele RM pentru creșterea finanțării de stat a serviciilor, obiectivele și activitățile proiectului cu suport FHI-360.
  În baza experienţelor expuse de participanţii la masa rotundă a fost argumentată importanţa dezvoltării parteneriatelor pentru dezvoltarea unor servicii ITC durabile şi a bazei metodologice a acestora. A fost menţionată şi importanţa Serviciilor sociale Echipă mobilă în dezvoltarea serviciilor ITC, datorită criteriilor de mobilitate şi accesibilitate. 

vineri, noiembrie 03, 2017

Continuăm activităţile de promovare a culturii incluzive

Astăzi 3 noiembrie 2017  în comuna Ruseştii Noi r. Ialoveni, de către specialiştii Serviciului social Echipa Mobilă, asistenţii sociali comunitari şi cu susţinerea Administraţiei Publice Locale a fost organizat şi petrecut un seminar informativ - educative pentru ingrijitorii persoanelor imobilizate şi cu mobilitate redusă cu tematica: "Condiţiile unei bune calităţi de viaţă pentru persoanele cu disabilităţi".
Scopul seminarului realizat a fost promovarea culturii inclusive, promovarea Serviciului social Echipa Mobilă şi gama de servicii prestate în cadrul acestuia.
            În agenda seminarului au fost discutate subiecte legate de: rolul familiei în menţinerea echilibrului psihologic a persoanelor îngrijite, importanţa comunicării în dezvoltarea persoanelor cu disabilităţi. S-au discutat riscurile şi problemele de sănătate cu care se confruntă persoanele cu disabilităţi şi metodele de prevenire a acestora. Foarte solicitată şi binevenită a fost discutarea metodelor de îngrijire a persoanelor imobilizate şi cu mobilitate redusă, terapiile ocupaţionale şi recuperarea persoanelor cu disabilităţi.
În cadrul seminarului au fost implicati asistenţii personali şi lucrătorii sociali din localitate, îngrijitorii persoanelor imobilizate şi părinţii cu copii cu disabilităţi. Participanţii la seminar au fost deschişi pentru comunicare, au fost receptivi şi au dat dovadă de interes sporit faţă de subiectele propuse.
Spre finele seminarului participanţilor li sa solicitat opiniile şi sugestii privind tematica propusă. Temele solicitate  adăugător la cele propuse în cadrul seminarului sunt:
  • °        Serviciile socio-medicale preconizate persoanelor cu disabilităţi;
  • °        Problemele de sănătate a persoanelor cu disabilităţi şi metode de prevenire a acestora;
  • °        Problemele de comunicare ale persoanelor cu disabilităţi şi în etate;
  • °        Problemele de ordin psiho-emoţional cu care se confruntă persoanele cu disabilităţi şi în etate;
  • °        Metodele de prevenire a problemelor de ordin psihoemoţional la persoanele ce au la îngrijire persoane cu disabilităţi;
  • °        Psihologia vîrstelor
  • °        Comportamentele problemă şi strategiile de diminuare/ înlăturare a acestora;
În procesul de planificare a următoarelor seminare vor fi considerate sugestiile şi propunerile oferite de către participanţi. 









duminică, octombrie 01, 2017

Cultura incluziunii obiectiv important în activitatea Serviciului social Echipa Mobilă

La  25 august  în satul Bardar şi 29 septembrie 2017 în satul Ulmu r. Ialoveni, de către specialiştii Serviciului social Echipa Mobilă au fost organizate şi petrecute două seminare informativ - educative pentru ingrijitorii persoanelor imobilizate şi cu mobilitate redusă cu tematica: "Condiţiile unei bune calităţi de viaţă pentru persoanele cu disabilităţi".
Scopul seminarelor realizate este promovarea culturii inclusive, promovarea Serviciului social Echipa Mobilă şi gama de servicii prestate în cadrul acestuia.
În agenda seminarelor au fost discutate subiectele legate de: rolul familiei în menţinerea echilibrului psihologic a persoanelor îngrijite, importanţa comunicării în dezvoltarea persoanelor cu disabilităţi, S-au discutat riscurile şi problemele de sănătate cu care se confruntă persoanele cu disabilităţi şi metodele de prevenire a acestora. Foarte solicitată şi binevenită a fost discutarea metodelor de îngrijire a persoanelor imobilizate şi cu mobilitate redusă, terapiile ocupaţionale şi recuperarea persoanelor cu disabilităţi.
În cadrul seminarelor au fost implicati asistenţii personali şi lucrătorii sociali din localităţi, îngrijitorii persoanelor imobilizate şi părinţii cu copii cu disabilităţi. Participanţii la seminare au fost deschişi pentru comunicare, au fost receptivi şi au dat dovadă de interes sporit faţă de subiectele propuse.
Spre finele seminarelor participanţilor li sa solicitat opiniile şi sugestii privind tematica propusă. Temele solicitate  adăugător la cele propuse în cadrul seminarelor sunt:
·                        Serviciile socio/medicale preconizate persoanelor cu disabilităţi;
·                        Problemele de comunicare ale persoanelor cu disabilităţi şi în etate;
·                        Problemele accesibilităţii persoanelor cu disabilităţi şi în etate;
·                        Problemele de ordin psiho-emoţional cu care se confruntă persoanele cu disabilităţi şi în etate şi persoanele ce îngrijesc de ele;
·                        Comportamentele problemă şi strategiile de diminuare/înlăturare a acestora;
·                        Problemele copiilor ce vin din instituţiile rezidenţiale;
·                        Legislaţia RM în susţinerea persoanelor cu disabilităţi şi persoanelor în etate.
Astfel, la organizarea urmatoarelor seminare, se va tine cont de tematicile propuse de participanti.












marți, august 22, 2017

Serviciul social Echipa Mobilă - perspectivă a instituţionalizării

Serviciul social Echipă Mobilă Ialoveni a fost creat prin decizia nr. 02-17 din 25 februarie 2010 „Cu privire la crearea Serviciului Echipă Mobilă în cadrul secţiei Asistenţă Socială şi Protecţie a Familiei”, a Consiliului raional Ialoveni   și prestat de către Secţia Asistenţă Socială şi Protecţie a Familiei Ialoveni în baza acordului stabilit între Consiliul Raional şi KHSIMA, în cadrul Proiectului “Comunitate Incluzivă – Moldova” implementat în parteneriat cu Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale a Familiei şi Copilului cu susţinerea financiară a Institutului pentru o Societate Deschisă/Inițiative în Sănătatea Mintală. 
Echipa Mobilă este un serviciu social gratuit, de suport specializat destinat copiilor şi adulţilor  cu dizabilităţi şi familiile lor. Serviciile prestate de către Echipa Mobilă au caracter social, medical, psihologic şi alte tipuri de servicii specializate, care sunt prestate la domiciliu, în baza nevoilor identificate ale beneficiarilor cu implicarea activă şi capacitarea familiei. Sunt acordate şi servicii de consiliere şi suport persoanelor implicate în procesul de incluziune a beneficiarilor;
Scopul Serviciului este îmbunătăţirea calităţii vieţii beneficiarului prin servicii de consiliere, recuperare şi reabilitarea psihosocială în vederea creşterii gradului de autonomie personală, prevenire a instituţionalizării şi incluziune socială.
Obiectivele Echipei Mobile sunt:
  • dezvoltarea abilităţilor beneficiarilor pentru o viaţă independentă în comunitate;
  •  dezvoltarea abilităţilor de îngrijire şi suport a persoanelor implicate în procesul de incluziune socială a beneficiarului;
  • asigurarea socializării beneficiarilor, dezvoltarea relaţiilor cu comunitatea şi accesul la resursele şi serviciile existente în comunitate;
  •  intervenţia timpurie ce constă în promovarea unei bune sănătăţi a copilului, optimizarea competenţelor sale, prevenirea tulburărilor funcţionale, minimalizarea întîrzierilor în dezvoltare, promovarea unei bune adaptări a părinţilor şi familiei.

Asistenţa şi suportul beneficiarilor Serviciului sînt efectuate de către: şeful Serviciului; managerul de caz/ asistent social; psiholog; asistent medical; logoped (funcţia de logoped la moment este vacantă); alt personal specializat, după caz, în conformitate cu planul individual de asistenţă şi Standardele minime de calitate.
Beneficiarii serviciului Echipă Mobilă Ialoveni sunt copii şi adulţi cu dizabilităţi din localităţile raionului Ialoveni care includ:
  • Copii şi adulţi cu dizabilităţi izolaţi social;
  • Copii şi adulţi cu dizabilităţi din familii vulnerabile cu  risc înalt de instituţionalizare;
  • Copii şi adulţi cu dizabilităţi ce nu beneficiază de servicii comunitare şi specializate pe motivul lipsei  acestora sau al accesului limitat la ele;
  • Familiile sau persoanele care au în îngrijire copii şi adulţi cu dizabilităţi;
  • Prestatorii de servicii din comunităţile raionului Ialoveni.

       La admiterea în Serviciu se iau în consideraţie următoarele criterii de admitere:
  • posesia unui grad de dizabilitate accentuată sau severă, în baza certificatului eliberat  de instituţia responsabilă de determinarea dizabilităţii;
  • copiii a căror sănătate prezintă tulburări în dezvoltare, disabilitate sau risc sporit de disabilitate dar nu au stabilit gradul de dizabilitate, fapt confirmat prin Concluzia Consiliului Medical Consultativ;
  •  riscul înalt de abandon şi instituţionalizare, confirmat prin formularul unificat de evaluare complexă.
  •  prezenţa acordului scris al beneficiarului sau a reprezentantului legal al acestuia cu referinţă la prestarea Serviciului şi a familiei beneficiarului, altor persoane implicate în procesul de incluziune a acestuia, după caz;
  • documentarea de către asistentul social comunitar al profilului beneficiarului în conformitate cu Managementul de caz. 
Realizări.
Activitatea Serviciului a început din luna martie 2010. Din martie 2010 şi pînă în ziua de azi aria geografică de activitate a Serviciului implică 26 localități din raionul Ialoveni (33)  . Astfel, Echipa Mobilă a prestat servicii în 81% din localitățile raionului si este dispusă să asigure cu asistenţă toate 100%.
Numărul mediu de intervenții acordate lunar de Echipa Mobilă unui beneficiar a constitut 8-10. Un specialist a acordat în medie cîte 3 - 4 intervenții unui beneficiar. Un beneficiar este asistat de regulă de către un număr mediu de 3 specialiști.Tipologia intervențiilor realizate se bazează pe abordarea individuală a fiecărui beneficiar, familiei acestuia și respectiv a necesităților de asistență identificate/evaluate.
Pe parcursul perioadei de activitate  Echipa mobilă a acordat servicii unui număr de 140 beneficiari, cu vîrste cuprinse între 5 luni și 46 ani, din care 47,86% de gen feminin și 52,14% de gen masculin. În Serviciu au fost admişi 26 beneficiari referiţi de alte servicii/specialişti şi 114 beneficiari identificaţi de specialiştii Echipei.
Majoritatea beneficiarilor Serviciului o constituie copiii şi adulţii cu grad sever de dizabilitate 105 (75%); 26 (18,6%) grad accentuat de dizabilitate, 7(5%) cu grad mediu de dizabilitate şi doi copii (1,4%) cu tulburări de dezvoltare sau risc sporit de disabilitate dar nu au stabilit gradul de dizabilitate.
Activitatea Echipei mobile a avut un impact pozitiv asupra beneficiarilor și asupra comunității. Din cele mai importante rezultate menționăm:
  • 100 %  de cazuri de prevenire a instituționalizării din cele 29 cu risc de instituționalizare;
  • 100 % -de beneficiari au un grup de suport la nivel de comunitate (rude, prieteni, reprezentanţi ai instituţiilor: şcoală, primărie, centrul medicilor de familie, ONG etc.);
  • 140 beneficiari ai Serviciului accesează prestaţii sociale, din care 16 % au obținut prestațiile respective în urma intervenției Echipei mobile;
  •   97 beneficiari ai Serviciului accesează servicii medicale şi reabilitare (27-CIP „Voinicel”, 32- reabilitare, 4 - grădiniţă specială) din care 93 % au accesat serviciile respective în urma intervenției Echipei mobile;
  •  42 beneficiari ai Serviciului accesează servicii educaționale, din care 62% au accesat serviciile respective în urma intervenției Echipei mobile;
  •  140 beneficiari ai Serviciului accesează servicii sociale, din care 7,2 % au accesat serviciile respective în urma intervenției Echipei mobile;   

Dintre cele mai importante progrese înregistrate de beneficiarii Serviciului pe perioada de raportare menționăm:
  • 75 beneficiari au înregistrat creșterea autonomiei personale prin dezvoltarea  abilităților motrice;
  •  27 beneficiari au înregistrat creșterea autonomiei personale prin dezvoltarea  abilităților de igienă personală, de autoservire;
  • 108 beneficiari au înregistrat creșterea abilităţilor de comunicare verbală şi nonverbală;
  •  La 76 părinţi a sporit gradul de responsabilitate;
  •  La 50 copii s-a obţinut ameliorarea sănătăţii;
Sunt cu regret, şi dificultăți de prestare a serviciului ca:
  • Lipsa instituţiilor preşcolare în unele localităţi;
  • Lipsa serviciilor comunitare;
  • Implicarea insuficientă a membrilor echipelor multidisciplinare locale, primari în lucrul cu beneficiarii;
  • Refuzul unor părinţi de a conlucra cu actorii implicaţi în soluţionarea propriilor probleme, lipsa dorinţei de schimbare spre bine;
  • Lipsa locurilor de muncă pentru membrii familiilor cu copii cu disabilităţi;
  • Fluctuaţia cadrelor calificate;
  •  Migraţia părinţilor şi copii rămaşi fără ingrijirea părintească;
  • Copii de vîrsta şcolară neîncadraţi în procesul de studii;
  • Familii în care se face abuz de alcool  şi sunt neglijate obligaţiunile părinteşti;

Date de contact:
Serviciul social Echipa mobilă Ialoveni
MD-6800, or. Ialoveni,
Str. Alexandru cel Bun, 33, oficiul 102
Tel: (+373 268) 2-73-07;
Fax: (+373 268) 2-47-05;

miercuri, martie 15, 2017

Încă un pas spre incluziune

La data de 15 martie 2017, în incinta Consiliului raional Ialoveni, în cadrul proiectului „Colaborare la nivel local pentru incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi din raioanele Ialoveni şi Anenii Noi” finanţat de către USAID prin FHI 360, implementat de Keystone Moldova,  a  avut loc atelierul de lucru cu genericul „Rolul Asociaţiei de părinţi în promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi şi sporirea gradului de implicare în luarea deciziilor”. 
Participanţii atelierului au fost un grup de părinţi ai copiilor cu dizabilităţi severe foşti beneficiari şi actuali beneficiari a Serviciului social Echipa Mobilă din r. Ialoveni, specialişti a Direcţiei Asistenţă Socială şi Protecţie a Familiei  Ialoveni, reprezentanţi a Unităţii  Educaţionale Incluzive din Ialoveni şi reprezentanţi a APL.
Scopul activităţii a fost informarea părinţilor despre rolul unei asociaţii obşteşti în procesul incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilităţi şi familiilor acestora, despre modul de organizare, paşii înregistrării unei asociaţii de părinţi. Părinţii au făcutcunoştinţă cu practicile de succes a altor asociaţii părinteşti active în promovarea unor acţiuni de advocasy pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor cu dizabilităţi.

În cadrul atelierului părinţii au relatat despre cele mai dificile probleme cu care se confruntă zi de zi, şi-au expus părerile privind barierele de incluziune a persoanelor cu dizabilităţi şi au oferit diverse propuneri în scopul rezolvării acestora. Părinţii au iniţiat idea fondării unei asociaţii a părinţilor cu copii cu dizabilităţi din raionul Ialoveni. 



 

marți, februarie 28, 2017

Tuturor copiilor, părinţilor, colegilor şi partenerilor 

Vă dorim un 1 Martie fericit şi o primăvară care să Vă înflorească întregul an.
Cu drag Echipa mobilă Ialoveni.
Formarea profesională factor important în prestarea serviciilor de calitate

În perioada 21 -24 februarie 2017, specialiştii Serviciului social „Echipa mobilă”  Ialoveni au  participat la Cursul de instruire iniţială "Intervenţia Timpurie în Copilărie pentru copilul cu dizabilităţi". Cursurile au fost organizate în cadrul proiectului "Extinderea serviciului medico-social de Intervenţie Timpurie pentru copilul cu dizabilităţi în raioanele Republicii Moldova", realizat de Centrul de Intervenţie Precoce "Voinicel".
Specialiştii au beneficiat de 58 ore academice de instruire teoretico- practică în fundamentele ştiinţifice ale Intervenţiei Timpurii în Copilărie (ITC); dezvoltarea copilului în primii ani de viaţă şi tulburările de neurodezvoltare; metodele  de evaluare a dezvoltării sugarului şi a copilului mic; rolul calităţii interacţiunii părinte copil pentru stimularea dezvoltării şi colaborarea cu familia în ITC. CIP "Voinicel" a oferit Serviciului social "Echipa mobilă" un set de cărţi metodologice privind Intervenţia Timpurie în Copilărie, ceea ce este un suport considerabil în activitatea cu copiii cu dizabilităţi şi familiile acestora.

S-au stabilit relaţii de colaborare şi conlucrare pe viitor in activitatea comună a echipelor cu planificarea încheierii unui acord comun de parteneriat.
CIP „Voinicel” a exprimat disponibilitatea  de a include şi Serviciul social „Echipa mobilă” Ialoveni în activităţile sale ce ţin de dezvoltarea continuă a specialiştilor în Intervenţia Timpurie în Copilărie, treninguri seminare etc, şi de a oferi consultaţii şi suport logisticşi metodologic în evaluarea beneficiarilor şi planificarea intervenţiilor.