miercuri, aprilie 24, 2013

Ajută-mă să trăiesc


Salvaţi-mi copilul! – este rugamintea disperata a unei mame din Ialoveni care trece printr-o dramă cumplită de aproape jumătate de an. Fiica sa, Magdalena Ciobanu, în vîrstă de numai sapte anişori, a fost mutilată de o bucată de fier care a căzut peste ea în timp ce se juca în ogradă.
Tragedia care i-a întunecat zilele mamei copilei, Ecaterina (27 ani)  şi tatălui – Veaceslav (33 ani) a avut loc, mai exact, pe 18 decembrie 2012, pe cînd fetiţa avea abia şase anişori. Magdalena îşi sunase mama, care se afla la serviciu, pentru ai spune cu bucurie că tocmai primise două note maxime la grădiniţă. La nu mai mult de trei ore, Ecaterina a mai primit un apel telefonic, doar că de această dată a primit o veste cutremurătoare:
“Catiuşa, vino acasa! Magdalena a murit, a căzut un fier peste ea!”, i-a spus o rudă.
Vestea a nimicit-o pe Ecaterina, dar, din fericire acea rudă se înşelase atunci cînd constatase decesul fetei. Copila a fost transportată de urgenţă la spital şi internată în secţia reanimare cu contuzie cerebrală şi nervii coloanei vertebrale afectaţi.

Medicii au externat-o peste două săptămîni şi le-ar fi recomandat părinţilor să se pregătească de înmormîntare. Totuşi, mama nu s-a potrivit acelor medici şi a căutat soluţii pentru vindecare şi în afara Republicii Moldova. Părinţii au aflat că nu există niciun specialist în lume care ar putea să facă operaţii atît de complicate, însă există medicamente în ţările arabe, care ar putea-o pune pe picioare pe Magdalena.
Tratamentul costă 20 000 de euro şi trebuie început în regim urgent pentru ca fetiţă să aibă mai mari şanse de vindecare, iar părinţii care au salariu de aproximativ 3500 de lei împreună, nu pot găsi aceşti bani. Familia a vîndut tot ce a mai avut prin jurul casei şi au fost ajutaţi şi de oameni cu inima mare din Ialoveni pentru tatamentul de aproape 7000 de euro pe care l-a urmat Magdalena pînă acum.


Acum fetiţa stă ţintită la pat şi îşi întreabă mereu mama dacă se va putea ridica vreodată din pat. Femeia vrea să pară optimistă în ochii fiicei şi îi spune că totul va fi bine, dar mizează doar pe bunătatea lui Dumnezeu şi pe ajutorul celor de bună credinţă.
Vă îndemnăm să nu-i luăm speranţa acestui copil. Fiecare dintre noi poate schimba soarta acestei fetite.
Vedeţi mai jos codul bancar prin care puteţi contribui financiar sau o puteţi suna pe Ecaterina pe numărul 068774375.
BC VICTORIABANK
cod bancar : 225920030440501164980